|
Traversare din Munţii Iezer în Munţii Făgăraşului: Cabana Voina – Crucea Ateneului – Lacul Iezer – culmea Oticu-Mezea – Curmătura Brătilei – Cabana Urlea - 20-23 iunie 2012 -
Ideea acestei traversări a prins primele contururi în vara anului 2009, atunci cînd am parcurs creasta Munţilor Făgăraşului între zonele Urlea şi Bîlea (vezi RT-ul
[aici]). Studiind intens harta, am observat existenţa unui traseu de legătură între Iezer şi Făgăraşului, pe care mi-am propus să îl străbat într-o bună zi. Anul trecut, în drum spre Munţii Bucegi, cineva mi-a reamintit despre existenţa acestui traseu, iar în toamnă, trei "urşi trubaduri" au avut o
tentativă de traversare (eu eram în Turcia, nu am putut participa). În fine, de Rusalii, Vlăduţ a propus din nou Ursului Trubadur această tură, dar din cauza prognozei nefavorabile aceasta nu s-a ţinut. Pe 15 iunie m-am întors din stagiul Erasmus, cu o poftă intensă de drumeţie. Peste doar 5 zile, ideea ce îmi încolţise în minte va încerca să devină realitate. Parteneri îmi vor fi Simona, Alex şi Ovi.
Lacul Iezer Este miercuri dimineaţă. Îmi pun rucsacul pe cîntar, iar acesta îmi sugerează prieteneşte că nu este cazul să iau şi chitara cu mine. Adaug mîncarea, mă încalţ cu noii mei bocanci şi pornesc spre locul de întîlnire - Autogara Militari. Alex ajunge primul şi cumpără bilete şi pentru noi - 30 lei, pînă la Cîmpulung. Ultima soseşte Simona, iar apoi ne urcăm în autobuzul ale cărui locuri se ocupă în totalitate (unul dintre pasageri a avut loc rezervat pe un taburet). Imediat după ce se porneşte motorul, mă cuprinde somnul şi nu mă mai trezesc decît după ce trecem de Piteşti. Pînă să ajungem la destinaţie, schimb cîteva cuvinte cu doamna de lîngă mine, o pensionară care a călătorit, printre altele, în Turcia, Siria, Germania şi Rusia. Acum se duce să petreacă două săptămîni de concediu la Cîmpulung, pentru a scăpa de dogorile de la capitală. Coborîm în autogara Tabaci, unde ne aşteaptă Ovi. De aici luăm un microbuz (2 lei) care ne lasă la capătul comunei Lereşti.
Pînă la cabana Voina sînt 12 km, aşa că plecăm încet, cu speranţa că o maşină se va opri şi ne va lua şi pe noi. Drumul este asfaltat şi se prezintă într-o stare foarte bună. După 2 km parcurşi bilanţul nu este prea îmbucurător. Doar două sau trei maşini au trecut înspre Voina, dar niciuna nu a oprit. În schimb, la vale au venit peste 10 autovehicule, lucru destul de bizar pentru o zi de miercuri.
Este trecut de amiază şi foamea îşi face prezenţa. Drept urmare, la un cap de pod ne oprim pentru a înfuleca cîte ceva. Ca şi făcut, imediat după ce terminăm popasul culinar, o maşină vine dinspre Lereşti. Facem disperaţi semne iar aceasta se opreşte. Ne înghesuim toţi patru pe bancheta din spate şi aşa ajungem la Voina. Le mulţumim celor doi tineri care ne-au adus pînă aici, cu toate că ei se duceau să facă un picnic undeva lîngă lacul Rîuşor, la 2-3 km în aval de cabana Voina.
În continuare urmăm un drum de culme, destul de bine terasat, ce credem a fi unul strategic, deoarece nu apare pe hărţile ce le avem la noi. Din cînd în cînd, traseul se mai desprinde de drumul care urcă în serpentine destul de largi. În curînd se va lăsa înserarea şi ar cam trebui să ne apropiem de lac, dar acesta nu se face încă vazut. Totuşi, în jurul orei 20.40 zărim
Crucea Ateneului şi
Lacul Iezer. Coborîm în căldarea glaciară, îndreptîndu-ne spre lac şi refugiu. Simona rămîne puţin în urmă pentru a surprinde cîteva fotografii în lumina apusului de soare. Lîngă
refugiu nu sînt locuri bune de cort din cauză că terenul este îmbibat cu apă, aşa că ne căutam atent suprafeţele de somn, undeva în apropiera lacului.
Vîrful Roşu După treburile specifice unei dimineţi la cort, la ora 10 ne urnim şi plecăm pe traseu. Începem cu o urcare de aproximativ jumătate de oră înapoi la Crucea Ateneului, după care urmăm traseul marcat cu bandă roşie pînă pe
Vîrful Roşu (2469 m), cel mai înalt din Munţii Iezer. Aici panorama este, într-adevăr, splendidă. Avem deschidere spre toată partea de est a crestei Făgăraşului, de la
Vîrful Moldoveanu la Vîrful Berevoescu. Putem distinge Curmătura Brătilei, locul unde se ramifică traseul de legătură între Munţii Iezer şi Făgăraşului. Culmea de legătura Oticu-Mezea, ce urmează să o parcurgem, apare în forma literei S. Din aceasta se desprinde spre vest o creastă cu aspect ruiniform, numită
Colţii Cremenii. În direcţia nord-est, conturul zimţat al Pietrei Craiului tronează ca o fortăreaţă albă peste acest tărîm muntos. Contemplăm aceste minunate privelişti şi ne facem o poză de grup lîngă stîlpul indicator. Pînă în Curmătura Brătilei ar fi de mers 7 ore, conform plăcuţei informative. Ne surîde ideea că am putea ajunge astăzi acolo.
După gustarea de prînz continuăm drumul ce suie pe lîngă vîrful Mezea, apoi coboară pînă în şaua cu acelaşi nume. Aici ne aşteaptă un urcuş mai susţinut care ne poartă către nişte jnepeni destul de deşi, ghidaţi fiind de vechile semne de marcaj. Înjurăm puţin boscheţii şi ne gîndim că traseul ar fi undeva mai sus, dar pe aici sînt
stîlpii metalici (? !). Ovi şi Alex decid la un moment dat să urce spre linia culmii, dar Simona şi cu mine continuăm după stîlpi, ocolind pîlcurile de jnepeni. Vechile ţevi ne-au derutat mult, în final trebuind şi noi să ajungem pe cumpăna de ape. Ne reîntîlnim cu băieţii şi mergem mai grupaţi pentru că se apropie o turmă de oi însoţită de cîţiva cîini gălagioşi. Nu avem probleme, ciobanul chemînd repede către el patrupedele alertate.
Toată lumea este destul de obosită, iar izvorul de dinainte de Curmătura Brătilei este o adevărată revigorare. De aici nu mai avem mult. După doar 5-10 minute de mers se arată şi refugiul nou construit în creasta Făgăraşului. Am ajuns în Curmătura Brătilei, locul în care se încheie culmea de legătură dintre Munţii Iezer şi cei ai Făgăraşului. Ceasul este 19.45, mergem de aproape 10 ore. E drept, am făcut două pauze mai lungi (de cel puţin jumătate de oră fiecare), dar traseul a fost destul de solicitant. A meritat din plin, culmea Mezea-Oticu oferindu-ne peisaje impresionante. Pe tot parcursul acesteia, de jur împrejur eşti înconjurat doar de munţi, fără să vezi urmă de podiş sau cîmpie.
În
Curmătura Brătilei nu este apă. Există urma unui lac temporar, acum secat, care se poate umple în urma unor precipitaţii abundente. Izvoarele se află la aproximativ 10-15 minute de coborît vertiginos în vale, atît pe partea sudică cît şi pe cea nordică. Cel mai indicat este să te alimentezi de la izvoarele din culme pe care noi le-am trecut înainte de a ajunge aici. Din cauza vîntului puternic, decidem să dormim cu toţii în refugiul nou construit.
Vedere spre vest de pe Vîrful Ludişoru Ne trezim relativ tîrziu, din cauza refugiului destul de întunecat care nici nu se lasă prea tare încălzit de razele soarelui. Reuşim să pornim pe traseu la ora 11. Începem ziua în urcuş constant spre Vîrful Ludişoru, recompensa fiind un tablou frumos cu
vîrfurile
Iezerului şi Urlea în prim plan. După Ludişoru coborîm în
Curmătura Zîrnei, unde găsim cîteva tăuri şi un
refugiu nou de piatră, construit în anul 2008. Soarele arde cu putere, iar căldura lui ne cam prăjeşte. Alex şi Ovi au decis încă de la începutul zilei să îşi pună pantaloni şi bluze lungi pentru a se feri de razele toride. Simona se dă cu multă cremă cu factor de protecţie şi mă sfătuieşte şi pe mine să îi urmez exemplul. Nu refuz. Urmăm în continuare traseul principal de creastă care ne poartă către vîrful Fundu Bîndei (2454 m). Spre nord se deschide căldarea glaciară în care sălăşuieşte Lacul Urlea. Spre vest, înşiruirea de creste a Făgăraşului îşi arată vîrfurile proeminent conturate.
Tandemul Moldoveanu-Viştea ne priveşte impunător, ca un cuplu regal aşezat pe al său tron. Aici decidem să facem pauza de masă, încîntaţi de priveliştea pe care Făgăraşul ne-o dăruieşte. De pe vîrful Fundu Bîndei mergem fără rucsaci spre vf. Dara (2500 m), care nu se află în creasta principală. Poteca nu este marcată, dar se observă uşor. De pe vîrful Dara ne îndreptăm spre vîrful Hîrtopu (2506 m) unde zăbovim puţin mai mult pentru a admira împrejurimile.
Pornim pe traseu la ora 9.30, după ce îl aşteptăm jumătate de oră pe Ovi să termine de împachetat şi de băut cafeaua, dar nu înainte de a fotografia un mesaj lăsat de un turist polonez pe unul dintre pereţii cabanei ruinate: "Romanians, please clean your mountains!" Nimic mai adevărat, pentru că poiana de lînga cabană este plină de gunoaie.
Alegem să coborîm pe lîngă colţii Brezei, traseu marcat cu punct roşu. Cărarea începe din spatele cabanei şi se desfăşoară în întregime prin pădure, în suişuri şi coborîşuri repetate. Singurul eveniment notabil pe care îl întîlnim este un cablu folosit la corhănit buşteni, amplasat de-a curmezişul potecii tursitice. Traversarea lui este puţin primejdioasă, deoarece se află în continuă mişcare, poziţia lui oscilînd pe axa verticală. Reuşim să trecem cu bine, Ovi pe deasupra, iar restul pe dedesubtul cablului drăcesc.
Drumul de TAF (Tractor Articulat Forestier) ce coboară spre satul Breaza este abrupt şi plin de praf. La o bifurcaţie de drumuri, un indicator de lemn ne îndrumă spre cetatea lui Negru Vodă, pe care nu reuşim să o găsim, aceasta aflîndu-se undeva în pădure (un al doilea indicator nu am mai văzut). Ajungem în sat, după ce am parcurs pe jos drumul presărat cu tot felul de viluţe noi şi colorate. Întrebăm de existenţa unui autobuz, dar acesta nu circulă sîmbăta şi duminca. Mergem către capătul satului, de unde reuşim să găsim repede o maşină care ne duce în Sîmbăta de Sus (acolo avea omul treabă). Aici şansele noastre de a prinde o altă maşină către DN 1 sînt considerabil mai mari. După o vizită la un magazin din sat, ne instalăm lîngă sensul giratoriu. Aşteptăm aproximativ jumătate de oră în care maşini de tot felul trec pe lîngă noi fără a opri. Norocul nostru se numeşte un tip cu o Dacia papuc double-cabin în care ne înghesuim cu toţii, cu bagajele în braţe. Omul ne lasă chiar la gara din municipiul Făgăraş. Ne cumpărăm biletele de tren, apoi căutăm cel mai apropiat restaurant pentru a mînca o bine meritată ciorbă. Imediat cum intrăm în local, o ploaie abundentă îşi dezlănţuie şuvoaiele, aducînd un aer proaspăt în atmosferă.
Trenul ce vine de la Timişoara ne poartă înapoi spre Bucureşti, lăsînd în spate Făgăraşul şi amintirea unei drumeţii reuşite, care va rămîne tipărită în această carte cu jurnale, alături de cîteva fotografii grăitoare.
Ovi, Alex, Simona şi cu mine pe vîrful Roşu |
