|
Munţii Retezat: Cîrnic – Pietrele – Cabana Genţiana - 30 noiembrie - 2 decembrie 2012 -
Scris de Ripper
A fost o dată ca-n poveşti, că dacă n-ar fi nu s-ar mai povesti. Am aflat la un moment de timp nedefinit, că pe 30 noiembrie sărbatorim sf. Andrei printr-o zi liberă, zi liberă care pică vinerea. Se anunţa un week-end lung la sfârşit de noiembrie – început de decembrie, tocmai bun de mers la munte. Aşa că am început cu ~ o lună înainte pregătirile de plecare. Surpinzator, destul de multă lume a fost interesată de tură, dar datorită distanţelor dintre noi comunicarea a fost destul de greoaie, realizându-se prin telefon şi e-mail.
În Timişoara întâlnirea era programată la 04:45 în Gara de Nord. Evident că eu nu am ajuns la timp, iar în gară Pavel cu Alex aşteptau. Le-am zis să cumpere bilete până în halta Băeşti. Tanti de la casa de bilete s-a jurat ca nu a mai vândut în viaţa ei bilete până în halta aia. Cu voie bună şi cu o întârziată (Gabriela) ne-am suit în tren nerăbdători să înfruntăm muntele. Pe drum lumea a dormit şi relativ repede am ajuns în Simeria. În Simeria deja ne aşteptau cei din Cluj: Alecsandra, Mihaela şi Adi. Ne-am aşezat frumos pe terasă la o cafea / ceai / ciocolată caldă / capuccino şi alte beuturi. La scurt timp a apărut şi Pancu!
Prea mult nu am stat la terasă. Ne-am urcat în personalul de Petroşani cu ţinta Băeşti. În tren am observat, că
Monica şi Mihaela încap lejer pe locurile de bagaje şi că şi-au luat bilete degeaba. Puteau fi considerate cu uşurinţă bagaje. În drum spre halta minune aflăm că, mai nou, toate drumurile trec prin Craiova. Lollek şi fetele greşiseră drumul şi erau pe drum spre pizdeea. Evident, Lollek avea telefonul închis, iar Sisss avea un număr de telefon de la cineva din maşină...
Am ajuns în Băeşti, ne-am urcat în
microbuz. Sisss căuta gara pe niste drumuri "foarte mişto" şi a fost nevoită să se întoarcă în drumul principal. La popasul turistic a fost locul de adunare cu Sisss, Ramona şi Ice. Am aflat că Lollek şi fetele ei erau prin Craiova, implicit la ~ 3-4 ore în spatele nostru, aşa că le-am abandonat şi am plecat spre Cârnic.
|
|
|
Fotografie de Valentina Timus |
O data ajunşi la Cârnic, am plătit rechinul, am mâncat şi am plecat uşurel pe valea Pietrele. Ora de plecat pe traseu îmi este necunoscută în acest moment. Am hotărât, fiind destul timp, că urcăm pe lângă Cabana Pietrele - bandă albastră. Pe drum am facut un scurt popas şi la
Cascada Lolaia. Eu cred ca e mai bine să îţi lasi rucsacul sus şi să mergi fără el până la cascadă :p
Uşor, uşor am ajuns şi la
Cabana Pietrele. Pentru unii revederea cu acele locuri a provocat emoţii adânci ;). Apoi în sus tot pe bandă albastră spre Genţiana. După intersecţia cu traseul direct din drumul forestier, marcajul s-a dublat. A apărut şi triunghiul albastru (reflectorizant). Cred că în jurul orei 16 am ajuns la cabană. Era încă lumină. Ne-am (g)/(c)azat, apoi la masă şi poveşti.
Pancu a scos şi chitara iar tzuicile şi beutura betzivă au început să curgă. Am încercat să mai dăm de Lollek şi fete dar deja nu mai aveau semnal. Pe la 8 şi ceva în cabana au intrat 4 persoane în aplauzele noastre. Spre surprinderea mea alături de Lollek mai erau Irina şi Alisa iar pe Andreea nu o ştiam.
|
Fotografie de Mihaela Ardelean
|
De la cabană am coborât puţin spre Pietrele apoi, lângă o momâie, am facut dreapta, am traversat râul şi am continuat pe curbă de nivel (marcaj cruce roşie, marcaj mic, reflectorizant pus pe plexiglas pe copaci) până în valea Rea. Practic am traversat culmea Pietrele pe curbă de nivel. Din valea Rea, ne spusese cabanierul că e ceva marcaj improvizat cu vopsea albă pe copaci până la Tăul dintre brazi. Nu am nimerit marcajul minune, aşa că am bălăurit prin pădure până am dat de râul Valea Rea. Am coborât puţin până la intersecţia cu râul Galeşul apoi am intrat în traseul spre lacul Galeş (triunghi roşu). |
|
La intersecţia cu punctul roşu (spre
Tăul dintre brazi) ne-am împărţit în
două. O parte a urcat direct spre Galeş, iar Pancu, Ripper, Alisa, Andreea, Irina şi Pavel am urcat spre tău. Am hotărât să ne întâlnim la intersecţia traseelor, mai sus. Am ajuns la lac. Era îngheţat. Irina a plonjat spectaculos şi a testat cu capul grosimea şi rezistenta gheţii :D. Am făcut
câteva pozne şi ne-am îndreptat spre locul de întâlnire cu celălalt grup. Se pare că
unii s-au răzgândit şi au vrut totuşi să vadă Tăul dintre brazi. La rascruce am mâncat şi am aşteptat să ne regrupăm. Pauza a fost destul de lungă (~ 20 min).
|
| La
lacul Galeş am ajuns relativ uşor (am căutat un pic marcajul aproape de lac). Din păcate, nu am văzut nimic, doar plăcuţa cu numele lacului şi altitudinea (1990 m), datorita ceţii. Popasul acesta a fost unul în care s-au luat nişte decizii. Pentru a ajunge la cabană existau mai multe variante - coborâre la Pietrele pe triunghi roşu (cu observaţia că s-ar putea să fie nişte poduri rupte, şi râul trebuia trecut cu apa peste genunchi, poate până la brâu) sau continuare şi coborare pe valea Rea. Toţi am ales să continuăm.
În căldare marcajul era destul de prost, sub zapadă, pe pietre. Dar au fost câteva momente în care
ceaţa s-a risipit şi am putut vedea creasta în toată splendoarea ei. Eram fix sub vârful Papuşa – tocmai bun moment de a face poze. După şedinţa foto am plecat mai departe. Nu am găsit deloc uşor triunghiul galben care ducea în valea Rea. Din cauza timpului am abandonat cu toţii ideea de creastă şi vârf şi am început să căutăm intrarea pe vale. Probabil că mai mult de 30 minute ne-am învârtit în cerc căutând triunghiul galben. Până la urmă Gabriel l-a găsit şi am început coborârea. În căldare era un stâlp de marcaj. Din păcate nu mai exista nici o săgeată pe acel stâlp. Noi am trecut de el. De fapt stâlpul acela marca intersecţia traseelor.
În jur de ora 16 eram încă în căldare, coborând. Marcajul a fost destul de slab, dar existau momâi. Am tot mers dupa momâi, din când în când mai apărea câte un
triunghi galben pe stânci sau pe stâlpi, până la pădurea de jneapăn –
jneapănul mare, protejat de lege. De fapt, el făcea legea în acele locuri de basm. Am pierdut mult timp în pădurea de jneapăn, am consultat harta şi, fără să vrem, am ajuns la râu. Credeam că ne-am depărtat de poteca turistică... surpriză!... ajunsesem fix pe potecă. Am urmat poteca. Dar iarna nu-i ca vara şi noaptea a venit. La frontală am intrat în pădure. Traseul nu era prost marcat în pădure, dar fiind faptul că nimeni nu mai fusese pe acolo l-am pierdut de mai multe ori. În final, am ajuns la intersecţia cu crucea roşie, de unde ştiam cum merge treaba. Pe la ora 19:10 eram cu toţii înapoi la Genţiana.
A urmat schimbatul de haine, haleala şi beutura beţivă. Pancu nu prea a vrut să mai cânte, dar târziu în seară a fost convins de cei din celălalt grup. În seara asta puţini au mai stat până târziu. Oboseala îşi făcuse simţită prezenţa.
Irina, Andreea, Alisa şi cu mine ne-am trezit în jur de ora 6 şi ceva. Afară era luna aproape plină, fără ceaţă. Alisa, Irina şi cu mine am plecat spre lacul Pietrele înainte de ora 7 - marcaj bandă albastră. Cu o zi înainte, cei de la EcoExtrem au tăiat poteca. Frontalele aproape că mai mult ne încurcau decât să ne ajute. Am ajuns la lumina lunii, apoi a razelor dimineţii până undeva pe la Bordul Tomii. Am văzut o mare de nori roz, cum le-a plăcut fetelor să spună, am făcut poze. Pe traseu cu noi a venit şi un căţel de la cabană. Am ajuns din nou în ceaţă, ora era târzie, aşa că ne-am întors. Trezitul de dimineaţă a meritat din plin. La ora 09:05 eram în cabană. Toata lumea mâncase şi se pregătea de plecare.
|
| Gabriela şi Valentina au mai rămas. S-au întors cu 2 baieţi din TM cu maşina - Florin şi Florin. Am plecat cu toţii, mai puţin eu şi cu Pancu. Eu a trebuit să îmi fac rucsacul, iar Pancu a ramas la poveşti cu Lollek, care de altfel a coborât împreună cu noi. Andreea, Alisa şi Irina au rămas să mânânce pentru că oricum aveau maşina la Cârnic.
|
|
|
După o coborâre pe triunghi albastru (cu zăpadă îngheţată şi frunze ude în pădure) am ajuns la Cârnic. Cei care au ajuns primii au intrat la pensiunea Codrin pentru un ceai sau o ciorbă. Rechinul deja ne aştepta. Împreună cu noi au mai coborât Hârciogul, Lucian şi
Neghiniţă, care ajunseseră seara la Genţiana venind de la Buta. Am mers toţi până în Băeşti. Acolo a fost a doua despărţire. Irina, Ramona, Ice + Hârciogul au ramas la maşină. Restul am plecat spre tren. În gară am fost uimiţi că putem cumpăra bilete de tren. Uimiţi au fost şi cei din gară, pentru care a fost destul de greu să ne dea atât de multe bilete :D. Evident că sistem informatic nu aveau.
Am ajuns în Deva. Altă desparţire: Alecsandra, Mihaela şi Adi aveau rezervat microbuz pentru Cluj. Noi ne-am luat bilete pentru Timişoara şi Tîrgu Mureş, apoi ne-am luat la revedere. Am vizitat un pic oraşul. Era târg de iarnă. Am mâncat cârnaţi, langoşi şi alte chestii, am beut
un pahar de vin fiert, am facut
câteva poze. A urmat altă desparţire. Grupul TM a urcat în tren iar Pancu a rămas pentru trenul lui.
Uşor, uşor, cu personalul am ajuns în Arad apoi in TM. A trecut şi tura asta... urma lunea şi din nou la lucru...
|
 Fotografie de Gabriel Avram |
|
Însemnările lui Pancu Aduc, la rîndu-mi, cîteva însemnări persoanle, nu pentru a completa cele scrise de Ripper, ci mai degrabă pentru a îmi aşterne şi eu gîndurile.
Din Tîrgu Mureş am plecat la 5:35 spre Simeria, cu trenul ce avea ca punct final Budapesta. Am fost un pic uimit că vagoanele nu aparţineau CFR-ului, ci companiei ungare de căi ferate (MÁV).
* * *
Dl. Crudoane a fost desosebit de punctual şi ne aştepta cu microbuzul său înainte ca trenul să sosească în Băieşti. Am fost foarte mulţumiţi de serviciile dînsului şi îl vom apela cu siguranţă şi pe viitor.
* * *
De la Cîrnic am pornit în jurul orei 12:45, iar pe la 14:30 eram la Pietrele. Într-adevăr, la revederea anexei (Vila Stînişoara) şi a jgheabului la care ne spălam pe dinţi, pe mîini şi pe picioare, multe amintiri au năvălit. În 2001 eram în clasa a 9-a şi luam primul contact cu Munţii Retezat, într-o tabără de neuitat organizată de dl. Bogdan Rusu (proful nostru de geografie din liceu, zis şi Pane) [link la cîteva poze aici]. Mi-am împărţit puţin melancolia cu Irina, după care am inspectat un pic adăpostul gratis al lui Mihai Bursesc. Situat vizavi de Stînişoara, adăpostul are sobă, saltele, aragaz cu butelie şi poate fi folosit de oricine doreşte. De fapt, aici se plăteşte cu o valută foarte valoroasă: respectul. Regula de bază este, bineînţeles, de a lăsa toate lucrurile aşa cum le găseşti.
* * *
Cînd am ajuns noi la Genţiana a început să fulguiască. În cabană s-a făcut încet, încet cald, iar noi ne-am cufundat în strune de chitare pînă aproape de miezul nopţii.
|
|
Irina se pregăteşte pentru o zi susţinută de mers
|
Fotografie de Irina Ceapraz
|
A continuat să ningă uşor pînă dimineaţă, cînd stratul de zăpadă măsura spre 15 cm. Pentru a găsi poteca marcată cu cruce roşie am bîjbîit ceva, totul fiind acoperit cu zăpadă. De la momîia care indica răscrucea ne-am răspîndit în mai multe direcţii şi abia după ce am trecut apa am reuşit să identificăm pe unde se duce traseul. După intersecţia cu poteca marcată cu triunghi galben, ce coboară din valea Rea, bălăureala a fost garantată. Eu m-am bucurat şi am luat-o înainte, Lollek şi Irina m-au urmat, iar apoi tot grupul. După 10-15 minute de mers pe curbă de nivel, m-am trezit că sînt singur, cei din spate oprindu-se pentru o mică şedinţă. Mă întorc să văd ce s-a întîmplat. Ice nu era prea încîntat de bălăureală, dar după ce am văzut pe hartă că trebuie să întîlnim pîrîul Valea Rea, am decis cu toţii să continuăm prin pădure. Imediat ieşim la apă, pe care o trecem fără evenimente. De aici am încercat să continuăm spre est, dar culmea Valea Rea a devenit destul de abruptă pentru o urcare "de-a dreptul". Decidem să ne întoarcem la pîrîu şi să o luăm pe lîngă apă-n jos, pînă la confluenţa cu Galeşul. Ajunşi la confluenţă, traversăm şi Galeşul, iar la numai 50 m zărim marcajul pe care îl căutam, punct roşu.
|
|
|
Trecem acrobatic peste pîrîul Galeş spre Tăul dintre Brazi
|
Fotografie de Alisa Moraru
|
|
Trecem peste pîrîul Galeş, de data aceasta pe un buştean
|
Lîngă lacul Galeş, prin ceaţă
|
|
* * *
După regruparea din şaua Zănoagelor (punctul maxim al acestei ture, alt. 2270 m) am pornit eu primul, urmărind marcajele care se distingeau cu greu pe pietrele acoperite cu zăpadă. Am trecut fix pe lîngă stîlpul care odinioară susţinea plăcuţele ce indicau bifurcaţia spre valea Rea, fără să ne dăm seama că de acolo trebuie să începem coborîrea. Nici harta nu ne-a ajutat prea mult, pentru că tăurile reprezentate acolo nu le-am reperat şi pe teren. Încercăm să urmărim banda roşie, dar traseul devine anevoios, urcînd pe lespezile caracteristice Retezatului. Diferenţa acum o face zăpada, care transformă
grămezile de roci în adevărate capcane. Se simte un pic de tensiune în grup, se aud şi cîteva înjurături scrîşnite printre dinţi, precum şi întrebări de genul "auzi, da' noi sigur mergem la cabana?". Între timp, Ripper şi Gabriel au inspiraţia de a începe căutarea marcajului triunghi galben în apropierea stîlpului pe lîngă care tocmai trecusem. Situaţia rămîne sub control, iar la chemarea lui Ripper facem cu toţii cale-ntoarsă de pe lespezi. Au găsit traseul ce coboară pe valea Rea!
|
|
|
|
|
|
* * *
Noaptea s-a lăsat imediat ce am intrat în pădure. Deşi învechit, marcajul a fost de partea noastră şi ne-a ajutat să ne găsim calea spre cabană. Ne-am oprit de cîteva ori pentru a căuta pe unde continuă poteca marcată, deoarece eram conştienţi că dacă nu urmărim cu stricteţe triunghiul galben o să ajungem, cel mai probabil, la Cîrnic.
* * *
"Traseu de 11 ore iarna? Voi aveţi o problema!" – sînt cuvintele cabanierului, spuse mai în glumă, mai în serios cînd ne-am întors la Genţiana.
Duminică dimineaţa ne-am mobilizat ceva mai bine şi am plecat eşalonat către Cîrnic, în funcţie de cum a fost fiecare gata.
* * *
Gara din Băieşti este un loc îngheţat în timp, undeva prin anii '80. Pupitrul cu schema liniilor, ceasul din perete sau receptoarele telefonice se completează pentru a forma această imagine desprinsă din "Epoca de Aur". Tabloul este trădat de dozatorul de apă şi de calculatorul HP care nu are decît vreo 10 ani vechime.
|
|
|
Gara din Băieşti |
Gara din Băieşti |
|
* * *
După vin fiert şi poze amuzante prin Deva, eu m-am urcat în tren IR spre Alba Iulia. De acolo aveam o altă legătură (regio) spre Tîrgu Mureş. Era cît pe ce să nu cobor în Alba, deoarece m-a furat somnul, iar alarma de la telefon nu şi-a făcut datoria (o programasem, din greşeală, la ora 6 dimineaţa). Am reuşit să sar din tren în ultimul moment (deja se pusese în mişcare) şi am aşteptat Săgeata Albastră care venea de la Sibiu. Bineînţeles că am adormit şi în acest tren, dar cum Tîrgu Mureşul era capătul cursei, am fost trezit de femeile de serviciu care făceau curăţenie prin tren.
* * *
Sperăm că v-au plăcut relatările noastre şi, dacă aţi ajuns să citiţi pînă aici, vă mulţumim! De asemenea, doresc să transmit mulţumiri speciale celor care au făcut fotografii: Irina, Mihaela, Valentina, Alisa şi Gabriel.
|
