Excursiile din Liceul 'Tudor Vianu', anii 2001-2004 Inapoi la Imagini si cuvinte Despre Cabanierul-Nebun Cabanierul-Nebun Contact Ultimele modificari aduse Cabanierului-Nebun

 

 

 Ţinutul Buzăului: Vintilă Vodă – Lopătari – Berca – Siriu

- 27-29 mai 2011 -

 

 

Înainte de a începe această mică poveste din Ţinutul Buzăului, ţin să menţionez că nu voi realiza un raport detaliat de practică geologică, ci doar un jurnal presărat din loc în loc cu nişte denumiri de roci, fosile şi vîrste. Îi mulţumesc colegei mele Ella pentru notiţele pe care le-a însemnat în preţioasa agendă fără de care nu aş fi putut reconstitui toate opririle de pe traseu.

[Ziua I-a] [Ziua a II-a] [Ziua a III-a] [Scara timpului geologic (0-35 mil. ani)]

Mercedes VitoZiua I-a. Vineri, 27 mai 2011. Telefonul începe să vibreze la ora 6:10. Fără niciun „snooze” mă trezesc la prima strigare. Îndes ultimele lucruri în rucsac (mîncarea, cizmele de cauciuc) şi pornesc în pas vioi spre staţia de autobuz. Oraşul este treaz de mult, iar acest lucru îl observ cu precădere atunci cînd primul troleibuz 66 soseşte plin ochi. Nu am nicio şansă să pot urca, aşa că îl aştept pe următorul. Gîndindu-mă că şi acela va fi la fel de aglomerat, decid să ajung la Obor cu un alt autobuz, presupunînd că de acolo 66-le va fi mai accesibil. Această teorie mi se confirmă şi, astfel, la 8.00 ajung la locul de plecare, stabilit în curtea interioară a Universităţii. Ne întîlnim cu profii (Marius Stoica, Alexandru Andrăşanu, Dan Palcu), îi aşteptăm pe colegii întîrziaţi şi ne împărţim în maşini. Toată lumea evită Mercedes-ul Vito cu 9 locuri, despre care circulă multe poveşti. Eu mă bag în Loganul cu 7 locuri (care din aprilie 2011 are iarăşi ITP valabilă, după o pauză de 6 luni) alături de Dan Palcu (şofer, pasionat de F1), Alex „Management”, Ella şi Geanina.

Marius Stoica ofera explicatii pe harta geologica, plansa CovasnaPe lîngă Urziceni facem un popas pentru o cafea sau un ceai. Deşi este abia 10 dimineaţa, Roxana şi Dan aleg să se revigoreze suplimentar cu o ciorbă. După o notă de plată un pic umflată datorită unor cafele duble, revenim la maşini şi mergem întins pînă la Buzău unde facem stînga peste rîul omonim, apoi dreapta spre Lopătari, pe valea Slănicului. Următoarea oprire este la pensiunea Gabriela din comuna Vintilă Vodă, loc în care ne şi cazăm. Vali este deja acolo şi ne întîmpină ca o gazdă veritabilă. Luăm camerele în primire, iar eu mănînc în grabă tradiţionala conservă de ton în ulei. Marius Stoica desfăşoară între timp o hartă geologică a zonei şi ne prezintă o scurtă descriere a pînzelor pe care le vom vedea aflorate pe teren, de-a lungul cursului rîului Slănic.

Podet peste Slanicul din BuzauNe urcăm iarăşi în maşini şi mergem în amonte, la vest de Lopătari, pentru a vedea pînza de Tarcău, întrun afloriment de fliş cu şisturi disodilice şi roci silicioase. Ne apropiem de stratele de roci, iar dl. Stoica ne oferă explicaţiile cuvenite. Ciocănim aflorimentul pentru a preleva cîteva eşantioane şi observăm cu lupa cristalele fine de cuarţ. Locul în care am oprit ne oferă şi o panoramă înverzită spre Subcarpaţii Buzăului, prilej în plus pentru alte fotografii.

În apropiere de Lopătari coborîm lîngă albia rîului pentru a vedea un bloc transportat de gresie de cliva (Kliwa), însoţit de un alt rînd de explicaţii şi desene. Următoarea oprire este la diapirul de sare de la Lopătari, unde trecem Slănicul pe un pod care se cam bălăngăne pentru a observa nişte gresii cu urme de curenţi. Forţat de împrejurări, eu decid să analizez urgent, mai îndeaproape, vegetaţia din apropierea rîului. După ce isprăvesc mica incursiune în tufărişuri, iar proful îşi termină explicaţiile, trecem înapoi pe malul celălalt folosind podeţul pe care am venit şi mergem la o grotă săpată de un fir de apă în muntele de sare.

Grota de sare in diapirul de la LopatariDiapirul pe care îl avem în faţă este de vîrstă Miocenă (etajul Aquitanian, circa 21 milioane de ani) şi stă la baza platoului carstic Meledic. Toată lumea îşi face poze cu formaţiunile de sare, iar eu nu mă pot abţine şi imi lipesc limba de pereţii albi ai grotei. Pe cursul unui afluent al Slănicului ce şi-a săpat valea prin muntele salin putem observa cu uşurinţă brecia sării, un conglomerat ce conţine, printre altele, şisturi verzi de vîrstă Precambriană (peste 500 milioane de ani vechime). Undeva prin zona aceasta (cred că în Lopătari) ni se alătură doi studenţi în anul I (Mihai şi Şeldăn – nu au vrut să îmi zică de unde vine această poreclă), dornici să „fure” cîte un pic din cunoştinţele lui Marius Stoica & co.

Grunjul de la Manzalesti (tuf Badenian)La aproximativ 4 km de Lopătari se află rezervaţia naturală (geologică) Grunjul de la Mânzăleşti, un tuf vulcanic (cenuşă consolidată) din etajul Badenian al Miocenului (circa 16 milioane de ani vechime). Formaţiunea este un spectaculos martor de eroziune situat în mijlocul văii Slănicului şi are în vîrful ei amplasată o cruce (?!?). La 600 m în aval, coborîm în albia Slănicului pentru a păşi peste un important eveniment tectonic, falia Caşin-Bisoca, ce marchează încălecarea dintre pînza Subcarpatică (denumită şi molasa inferioară) şi avanfosă. După ce trecem de această ruptură tectonică putem observa, de-a lungul albiei, roci bogate în scoici fosile ce provin din Sarmaţian – următorul etaj al Miocenului (circa 12 milioane de ani). Ieşim din albie mergînd un pic nirvana pe lîngă gardul unei curţi şi ne apropiem de ultimul afloriment pe care îl vom analiza în această seară. Acesta face parte din Sarmaţianul superior şi este alcătuit din strate de argile verzi şi roşii în care putem întîlni scoici fosile. Ne convingem cu ochii noştri de existenţa bivalvelor încrustate în roci, colectăm cîteva exemplare, după care ne întoarcem la pensiune pentru a servi masa de seară.

Ne tratăm cu o ţuică-aperitiv, după care ciorba intră ca unsă. Mîncarea este bună, dar porţiile sînt cam mici. Norocul meu stă în lipsa poftei de mîncare a Mirelei şi a altor cîteva colege care îmi donează bucatele pe care nu le pot învinge. Seara continuă, la un pahar de bere, cu poveştile păţaniilor prin care a trecut dl. Andrăşanu alături de mini-van-ul Vito şi cu un joc încins de şeptic (după ce am facut o echipă dezastruoasă cu Alex, Ella salvează situaţia, împreună reuşind să învingem în repetate rînduri tandemul Dana-Geanina).

A doua zi ne va purta, adliteram, prin rîul Slănic şi ne va oferi multe fosiluţe. Promit să revin cît se poate de repede cu întîmplările ce au urmat şi sper că nu v-am plictisit prea tare cu denumirile geologice. Voi adauga şi o scară a timpului pentru a înţelege mai bine perioadele şi etajele prin care am trecut.
 



Marius StoicaZiua a II-a. Sîmbătă, 28 mai 2011. Alex Cârstea îmi dă trezirea cu un SMS pe la 8 fără un sfert, pentru a afla unde trebuie să ajungă. El nu a putut veni de vineri şi urmează să ni se alăture în cursul zilei de astăzi. Nemaiputînd să adorm, ies la o plimbare prin sat şi fotografiez un car tras de bovine desprins parcă din tablourile lui Grigorescu. Micul dejun este programat pentru ora 8:30, dar abia pe la 9 începem să mîncăm. Din nefericire, omleta este felul principal, iar stomacul meu nu face faţă unei astfel de provocări. Mă mulţumesc cu niste brînză şi mezeluri, în timp ce Dan bagă pe nerăsuflate trei cafele fără zahăr. După masă, ne echipăm cu cizme de cauciuc şi ne urcăm în maşini. Mergem în amonte de satul Sîrbeşti şi coborîm în albia Slănicului, unde nenea Marius ne ţine o repriză de explicaţii teoretice. Unii dintre noi se cam plictisesc şi încep să dezbată subiecte adiacente. Proful se prinde repede şi drept „pedeapsă” mă trimite pe malul celălalt al rîului pentru a îi furniza nişte eşantioane de gresie. Înşfac un ciocan geologic şi mă conformez cu bucurie, pentru că am astfel şansa de a îmi testa cizmele de cauciuc proaspăt achiziţionate din Hornbach. Traversez Slănicul fără probleme şi mă caţăr pe nişte stînci pe care le iau la ciocănit. Desprind cîteva bucăţi de rocă şi cobor cu puţine emoţii pe panta destul de abruptă, pentru că, aşa cum iarna nu-i ca vara, nici cizma nu-i ca bocancul. Mă întorc cu eşantioanele, fericit că a mai trecut ceva timp.

Următoarea oprire necesită un urcuş pe un plan înclinat destul de serios, presărat cu gresie măcinată. Mă echipez cu bocancii şi urc pentru a vedea nişte fosile frumoase de bivalve. Mihai se avîntă vînjos în urcuş şi, din neatenţie, reuşeşte să prăvălească un bolovan care se freacă de piciorul Roxanei în drumul său spre şosea. Din fericire, nimeni altcineva nu este lovit şi toată lumea răsuflă uşurată. Totuşi, la scurt timp, se aude un ţipăt prelung de undeva de jos. Nişte colege s-au speriat de un mic scorpion, de parcă ar fi văzut un Velociraptor viu. La coborîre, Roxana se panichează puţin şi are nevoie de o mînă de ajutor. Mihai se revanşează şi o ajută să treacă de obstacol. Între timp, scorpionul a devenit atracţia nr. 1, iar aparate foto de toate dimensiunile roiesc în jurul său.

Bivalva fosilaDupă acest episod, ne întoarcem în albia rîului pentru a vedea bivalve fosile aparţinînd etajului Ponţian (circa 5,9 milioane de ani vechime). Marius Stoica ne mai oferă un rînd de explicaţii şi, pe lîngă acestea, o replică memorabilă: „aici vorbeşte un profesor, nu rage un bou”, ca reacţie la zarva iscată de cîteva colege în timpul explicaţiilor dînsului. Activitatea se desfăşoară în mare parte pe şi prin cursul Slănicului, iar cizmele sînt puse la grele încercări. Dl. Andrăşanu trece prin apa pînă la genunchi precum tancurile ruseşti, echipat doar cu adidaşi. Alex Cârstea ajunge şi el alături de noi şi adoptă repede tactica lui Andrăşanu, pentru ca nu are în dotare decît nişte bocanci. Nici cizmele noastre nu reuşesc sa păstreze picioarele uscate, aşa că intrăm din plin în apa adîncă. Singurul care menţine şosetele uscate este Vali, datorita răbdării şi meticulozităţii de care dă dovadă.

Piriul Slanic (jud. Buzau)În jurul orei 14:00 luăm o pauză pentru mîncare şi uscat picioare. Zacusca, pateul de peşte şi de porc (nu eu), biscuiţii şi cornuleţele ne satisfac foamea şi, după o scurtă siestă, ne pregătim pentru o nouă rundă de bălăceală. Unele fete preferă să încalţe adidaşi uscaţi, aşa că, la prima traversare de rîu va trebui să elaborăm operaţiunea „hamalii”. Pasagerii de pe spinările noastre se numesc Roxana, Senica, Mirela, Ella şi Simona. Alte colege trec apa desculţe, folosind doar „o mînă de ajutor”. În zona în care aflorează marne din etajului Dacian al Pliocenului (aproximativ 4,5 milioane de ani) putem observa exemplare frumoase de Viviparus rumanus (gasteropod fosil). Urmează treceri repetate ale rîului (cu tot cu fetele în spate) şi noi căutari de bivalve fosile. Daniela are nevoie de un stîlp de susţinere la trecerea prin Slănic, iar cum numai eu eram în apropiere mă ofer să o trec apa. Datorită nivelului ridicat al rîului, amîndoi tragem de pantalonii scurţi cît mai sus pentru a nu îi uda. Acest lucru nu se vede prea bine din exterior şi toată lumea gustă un moment copios de rîs.

Alexandru Andrasanu pe riul Slanic (jud. Buzau)Cel mai tînăr etaj pe care îl vedem este Romanianul. Limita dintre Dacian şi Romanian (4,07 milioane de ani) este foarte bine evidenţiată datorită unei îndulciri pronunţate a apei. Ziua de teren se apropie de sfîrşit. Mai trecem apa pentru o ultimă dată şi ne îndreptăm înapoi către pensiune. Masa de seară este binevenită, mai ales cele trei porţii de friptură refuzate de iubitele mele colege.

Seara se prelungeşte cu două jocuri spumoase de whist, între timp, la cealaltă masă, urmărindu-se finala Ligii Campionilor la fotbal între F.C. Barcelona şi Manchester United (scor 3-1). Deoarece somnul întîrzie să apară chiar şi după ora 2:00, Dan, Ella şi cu mine profităm de întunericul aşternut peste sat pentru a admira un cer înstelat de mai. Doar frigul ne pune mici probleme, dar sacii de dormit şi hainele groase îşi fac datoria. Dîre albe trasate peste Calea Lactee ne cufundă, spre dimineaţă, într-un somn de veghe deranjat doar de lătratul brusc al unui cîine.

Va urma...