Excursiile din Liceul 'Tudor Vianu', anii 2001-2004 Imagini si cuvinte Despre Cabanierul-Nebun Cabanierul-Nebun Contact Ultimele modificari aduse Cabanierului-Nebun

 

DICŢIONAR MONTAN

    Am adăugat un mic dicţionar de termeni montani, extras din cărţile Munţii Noştri, ediţiile Oficiului Naţional de Tursim Carpaţi.

 

ABRUPT – perete stīncos, accidentat, foarte īnclinat sau vertical; termenul se foloseşte si pentru pantele puternic īnclinate, dar accesibile (ex.: coborīş abrupt).
AMONTE – spre izvor (īn legătură cu poziţia unui punct de pe cursul unei ape); īn sens contrar curgerii apei.
AVAL – (īn opoziţie cu amonte) spre vărsare; īn sensul de curgere al apei.
AVEN – peşteră verticală; puţ natural.
BALTĂ – pe Bistriţa, acest termen arată locul īn care rīul, fiind mai larg şi cu o viteză de scurgere mai mică, are aspectul de apă stătătoare (apa „bălteşte”).
BAZIN HIDROGRAFIC – regiunea din care īşi adună apele un rīu.
BĪTCĂ – porţiune mai īnaltă, izolată, de pe o culme sau de pe o coastă a unui munte; măgură.
CARSTIC – vezi „relief carstic”.
CĂLDARE – depresiune circulară, mărginită de versanţi prăpăstioşi, situată īn zona īnaltă a munţilor.
CĂSOAIE – construcţie simplă de lemn, cu o īncăpere locuibilă şi cu un grajd pentru iernatul vitelor īn fīneţele de munte; conac.
CHEIE – vale strīmtă īntre pereţi īnalţi de stīncă.
CINEGETIC – privitor la vīnătoare; vīnătoresc.
CIOPOR – grup de capre sălbatice; turmă.
CIRC GLACIAR – depresiune circulară, avīnd aspectul unui amfiteatru, formată prin eroziune sau prin acţiunea unui gheţar, situată īn zona īnaltă a munţilor.
CĪRJOI – cotitură a unui rīu; cot.
COASTĂ – versant, clină, pantă a unui deal sau munte.
DE-A COASTA – se foloseşte pentru a arăta mersul īn lungul unei coaste, fără a urca sau coborī.
CONAC – construcţie simplă de lemn, cu o īncăpere locuibilă şi cu un grajd pentru iernatul vitelor īn fīneţele de munte; căsoaie.
CUMPĂNA APELOR – linie de separaţie a două bazine hidrografice; coincide cu o creastă sau o coamă.
CURMĂTURĂ – element geografic īn formă de şa, de V, de portiţă, etc., situat pe o linie de creastă şi care, marcīnd punctul de minimă altitudine dintre două vīrfuri, serveşte obişnuit ca loc de trecere de pe un versant pe altul.
DĂLCĂUŞ – ajutor al cīrmaciului unei plute, care stă la cīrma din spate.
DEFILEU – vale īngustă şi adīncă formată de o apă curgătoare īn regiunile de munte.
DOLINĂ – groapă īn formă de pīlnie, rezultată prin dizolvarea de către ape a rocilor solubile.
DORNĂ – lac adīnc, subteran (īn peşteri); vīrtej; vīltoare; bulboană.
DUNGĂ – separaţia dintre două circuri, zănoage sau căldări glaciare; spinarea dungii este rotunjită.
ESCALADĂ – căţărare īntr-o zonă stīncoasă.
FISURĂ – crăpătură īngustă, īntr-un perete de stīncă.
GENUNE – prăpastie adīncă, abis; pe cursul unei ape, loc īntins cu adīncime foarte mare.
GOL ALPIN – zonă situată deasupra limitei superioare a pădurii, acoperită cu păşuni, tufişuri mărunte etc., sau lipsită de vegetaţie.
GREABĂN – parte mai ridicată din culmea unui munte.
GRIND – mai ales pe rīul Bistirţa, ridicătură a fundului stīncos care ajunge, cīteodată, pīnă la suprafaţa apei.
GUANOFOSFAT – acumulare a gunoiului de lilieci.
HAIT – baraj artificial pe apele de munte care se deschide la pornirea plutelor; undă de apă formată prin deschiderea barajului.
IEZER – lac de munte; tău; ochi de mare (local).
IZBUC – locul de ieşire a apei unui pīrīu sau rīu subteran ce curge pe un canal natural.
MUNCEL – munte mic (īn raport cu cei vecini) făcīnd parte dintr-un şir de īnălţimi asemănătoare.
NAHLAP – undă, val, vīrtej īntr-o apă curgătoare.
OBCINĂ – culme sau coamă de munte care leagă două piscuri şi de-a lungul căreia se poate merge cu carul.
OROGRAFIE – partea geografiei fizice care se ocupă cu descrierea, clasificarea şi studierea formelor de teren.
PAS – trecătoare peste munte.
PLAI – parte de munte, uşor īnclinată, acoperiţi cu păşuni; drum de munte; potecă.
PLATOU CARSTIC – platou cu formaţiuni carstice (peşteri, doline, avene, ponoare, văi oarbe etc.).
POLIE – depresiune carstică īnchisă; pe fundul ei plat curge o apă care obişnuit se pierde īn pămīnt, dar care la viituri umple depresiunea, formīnd un lac temporar.
POLIŢĂ – brīnă, loc drept sau uşor īnclinat, īngust de-a lungul unui versant de munte (ex.: Poliţa Caprelor, Poliţa cu Crini etc.).
PONOR – loc de pierdere al unui curs de apă prin crăpături impenetrabile pentru om; scurgerea apei nu se face sub presiune; este situat de obicei la piciorul unui perete de calcar.
PRIPOR – coastă de munte; pantă abruptă; povīrniş; rīpă.
PURIF – zăgaz, cu loc de trecere permanentă pentru plute, construit cu scopul de a ridica nivelul apei pentru nevoile plutăritului.
RAGILĂ – unealtă formată dintr-o scīndură īn care sīnt īnfipţi dinţi de fier şi printre care se trage līnă, cīnepă sau in; darac.
RELICT – plante şi animale rare, multe din ele păstrīnd intacte formele pe care le-au avut īn trecut.
RELIEF CARSTIC – relief specific regiunilor cu roci solubile (calcar, gips, sare); se caracterizează prin platouri cu văi oarbe, chei, abrupturi, doline, polii, ponoare, sorburi, izbucuri, avene, peşteri etc., generate de acţiunea de dizolvare şi de circulaţie a apei pe canale subterane.
RUNC – loc despădurit, īntrebuinţat ca păşune; poiană īn pădure la munte; curătură.
SCHELĂ – (īn plutărit, sens de port); loc pe malul unei ape unde se īntocmesc şi de unde pornesc plutele.
SMĪRDAR – bujor de munte (Rhododendron kotschyi).
SORB – loc de pierdere īn pămīnt a unui curs de apă situat sub oglinda apei; scurgerea apei se face sub presiune.
STALACTITE-STALAGMITE – forme de depunere, īn peşteri, a rocilor solubile (cel mai adesea calcar); stalactitele atīrnă din tavan ca nişte ţurţuri, stalagmitele se ridica de pe podeaua peşterii.
ŞA – porţiune mai josă a unei culmi sau creste.
ŞLEAU – drum natural, bătătorit de care.
TALVEG – linie de cea mai mare adīncime de pe cursul unei ape; firul văii.
TARNIŢĂ – culme sau coamă de munte īn formă de şa.
TĂU – lac de munte; iezer; ochi de mare (local).
TERASĂ – suprafaţă de teren īn formă de trepte aşezate la diferite īnlăţimi deasupra albiei unei ape curgătoare.
TINOV – mlaştină de turbă.
TISĂ – arbore sau arbust răşinos, care poate atinge vīrsta de 1000 ani, cu frunze īn formă de ace moi, verzi, otrăvitoare; are lemnul tare şi foarte preţios (Taxus baccata).
VALE OARBĂ – vale īnchisă de un perete, la baza căruia se pierde apa.
VĂIUGĂ – vale īngustă şi puţin adīncă; văioagă.
ZADĂ – arbore răşinos, cu frunze lungi, īn formă de ace, pe care le pierde toamna; are lemn tare şi durabil, foarte preţuit; larice (Larix decidua).
ZĂNOAGĂ – depresiune circulară, cu versanţi prăpăstioşi, īn zona īnaltă a munţilor; căldare; circ.